Afla care sunt substantele nocive din produsele de make-up si cum sa le eviti
was successfully added to your cart.

Afla care sunt substantele nocive din produsele de make-up si cum sa le eviti

Aplicand zi de zi machiaj ( produse cosmetice sau de make-up conventionale sau profesionale ) pe fata poate face tenul sa oboseasca si poate cauza probleme serioase pielii. Mai ales cand majoritatea produselor de pe piata contin aditivi, conservanti si ingrediente toxice pentru piele.

Dar daca nu vad efectele negative ale produselor, ar trebui sa fiu ingrijorata?
Studiile ne arata ca anumite chimicale, chiar daca nu vedem efectele lor imediate, pot face ravagii gradual si pe termen lung. Expunerea pe termen lung poate cauza alergii si acumulandu-se in corp, pot cauza probleme fatului pentru femeile insarcinate.

Nu este cantitatea de substante chimice destul de mica sa conteze in final?
Produsele de ingrijire personala contin un volum foarte mare de substante naturale, chimice si sintetice. Unele pot fi benigne, iar altele ne pot face rau. Multe probleme nu pot fi detectate deoarece nu exista sificiente studii. Companiile nu sunt obligate sa evalueze riscurile anumitor ingrediente. Mai mult, nimeni nu evalueaza siguranta expunerii cumulative a cosmeticelor.

Luati orice produs de machiaj pe care il aveti in casa si uitati-va pe lista ingredientelor. Ce ati gasit? Ce sunt aceste ingrediente? Ce anume se ascunde in spatele denumirilor pompoase? Care sunt cele mai periculoase si cum sa le evitam?
Vom lista mai jos substantele si compusii care trebuie sa ii evitam in produsele de make-up. Daca ne uitam atent, ajungem la o concluzie socanta: toate aceste chimicale au efecte asupra sistemului de reproducere, cel endocrin si multe sunt carcinogene. Nu este vorba doar de o substanta, ci de o acumulare de substante cu acelasi efect: infertilitate, probleme de tiroida, tumori, toxicitate la nivelul organelor, probleme ale sistemului nervos, mai ales in copiii nenascuti. Daca adaugam si alte ingrediente nocive cu care intram in contact zilnic, din detergenti, mancare, vopseaua din haine, materialele plastice cu care ne inconjuram si cele de constructie in care locuim, ajungem la cifre ingrijoratoare, iar aceste substante se acumuleaza treptat in organism.
Se spune ca pentru a castiga o batalie trebuie sa iti cunosti bine inamicul. Sa incepem:

Afla care sunt substantele nocive din produsele de make-up si cum sa le eviti , parabeni ,

PARABENI

Parabenii se gasesc sub numele ethylparaben, methylparaben, butylparaben, propylparaben, isobutylparaben, isopropylparaben si alte ingrediente care se termina in -paraben. Parabenii sunt chimicale distincte, dar cu structura moleculara similara. Au rolul de a descuraja dezvoltarea microbilor. Chiar daca Cosmetic Ingredient Review recomanda concentratii de pana la 0,8% intr-un singur produs, aceste recomandari nu tin cont de expunerea la parabeni din mai multe produse folosite de o singura persoana. Parabenii se regasesc in majoritatea probelor de urina in adulti, indiferent de etnie, localizare geografica sau statut socio-economic. Intr-un studiu de monitorizare biologica, s-a constatat ca femeile adulte si adolescente au o concentratie mai mare de parabeni in urina decat barbatii de aceleasi varste.
Problemele de sanatate pot fi de natura tulburailor endocrine, dezvoltare, toxicitate asupra functiilor de reproducere si, in cantitati suficiente, ajuta la inmultirea celulelor de cancer la san. Aplicarea zilnica duce la acumularea de concentratii mari de methylparaben deoarece nu se poate metaboliza complet. Combinat cu alte chimicale estrogenice, pot infuenta dezvoltarea melanomului malign, o forma de cancer la piele. Testele de laborator arata ca exponerea isobutylparaben pe timpul sarcinii poate duce la anxietate si probleme de comportament in copii.
Danemarca este singura tara care reguleaza folosirea parabenilor in produsele de ingrijire pentru copiii pana in 3 ani.

Cum sa ii evitam?
Uitati-va dupa produsele care au pe eticheta “fara parabeni”. Multe companii producatoare de cosmetice organice si naturale au gasit alternative eficiente contra cresterii microbilor in produse.

BENZOPHENONE

Benzophenone este folosit in produsele de ingrijire personala ca basamurile de buze si oja ca si protector de raze UV. Derivatii de benzophenone sunt ingrediente comune in cremele de protectie solara, dar se gasesc si in fonduri de ten, parfumuri, sampane, balsamuri, creme hidratante si altele. Se foloseste si in produse ca ochelari de soare, ambalaje pentru mancare, produse de curatare si detergenti pentru a le proteja de soare. Poate migra din cerneala de pe ambalaje in mancare si poate contamina apa. Benzophenone se gaseste in stare naturala in struguri si este adaugat anumitor mancaruri ca aroma. In produsele de ingrijire este folosit penru a spori potenta parfumului si a preveni produsele cum ar fi sapunurile sa isi piarda mirosul si culorile in prezenta luminii.
Studii experimentale au identificat benzophenone ca fiind carcinogen dupa ce s-a constatat ca poate duce la cresterea si formarea tumorilor. El poate influenta sistemul endocrin in mod indirect prin schimbarea expresiei genelor din ADN. Totusi, nu exsista suficiente studii care sa indice ca benzophenone de unul singur duce la perturbarea sistemului endocrin.
Autoritatea Europeana a Sigurantei Alimentelor clasifica benzopheone ca fiind toxic si poate afecta ficatul. Studiile ne arata ca in cosmetice, benzophenone duce rar la alergii si iritatii. 7 din 10 000 de oameni au avut reactii alergice intr-un studiu facut in 2008.
Cum il evitam?
Cititi etichetele si evitati produsele care contin acest ingredient chimic. Alegeti protectia solara care se bazeaza pe oxid de zinc non-nano sau dioxid de titan care sunt cele mai eficiente si sigure alternative din acest moment.

BHA, BHT

BHA (butylated hydroxyanisole) si BHT (butylated hydroxytoluene) sunt folositi ca si conservanti pentru diferite produse de ingrijire personala cum sunt cele de buze, pentru par, machiaj, protectie solara, deodorant, parfumuri, creme, dar si in mancaruri.
Comisia Europeana a Perturbarii Endocrine a determinat dupa studii convingatoare ca BHA este intr-adevar un perturbator al sistemului endocrin. BHA a fost observat ca avand efect citotoxic chiar si in doze mici, duce la subdezvoltarea sistemului de reproducere si dezvoltarea tumorilor.
Cum ii evitam?
Nu cumparati produse care contin BHA sau BHT.

NEGRU DE FUM

Negru de fum este o pulbere neagra folosit ca pigment in cosmetice precum tus, rimel si rujuri, fard de pleoape, blush, creioane de sprancene, oja si fonduri de ten. Este produs prin arderea incompleta a prduselor pe baza de carbon ca de exemplu gudronul de carbune. Se gaseste in lista ingredientelor sub denumirile: carbon black, D & C Black No.2, acetylene black, channel black, furnace black, lamp black, thermal black. Toti oamenii sunt vulnerabili la acest ingredient, dar mai ales lucratorii din industrie si femeile. Negru de fum folosit in scop comercial contine contaminanti organici care au fost identificati ca si carcinogeni. Pot duce la deteriorarea ADN-ului, cresterea tumorilor in plamani, vezica si piele, dar pot provoca si alte neplaceri organismului ca toxicitate in dezvoltare si reproducere. Cei mai expusi riscurilor sunt muncitorii din industrie si femeile, de aceea negrul de fum are restrictii de folosire in Statele Unite si Uniunea Europeana.
Cum il evitam?
Cititi eticheta si evitati produsele ce contin carbon black, D & C Black No.2, acetylene black, channel black, furnace black, lamp black, thermal black.

ETANOLAMINE

Etanolaminele sunt prezente in multe produse, de la cosmetice, la cele de ingrijire si cele de curatare si de uz casnic (sapunuri, sampoane, balsamuri de par, vopsea de par, lotiuni de corp, creme de ras, parafina si ceara, unguente farmaceutice, tusuri, rimeluri, farduri de pleoape, blush, baze de machiaj, fonduri de ten, parfumuri si protectii solare). Le gasiti pe etichete sub denumirile: triethanolamine, diethanolamine, DEA, TEA, cocamide DEA, cocamide MEA, DEA-cetyl phosphate, DEA oleth-3 phosphate, lauramide DEA, linoleamide MEA, myristamide DEA, olemide DEA, stearamide MEA, TEA-lauryl sulfate. Sunt folosite ca emulsificatori sau ca parfum si agent de reglare a PH-ului.
Cand etanolaminele sunt utilizate intr-un produs cu anumiti conservanti care se descompun in azot, se formeaza nitrozamine. Acestea sunt o clasa de substante chimice multe fiind listate ca si carcinogene. Studiile arata ca DEA ramane pe straturile superioare ale pielii dupa expunere si duce la acumulare. La barbati studiile arata ca afecteaza sistemul de reproducere. Etanolaminele se acumuleaza in ficat si rinichi unde cauzeaza toxicitate la nivelul organelor. Un alt studiu din 2006 sugereaza ca memoria si functionarea corecta a creierului unui copil poate fi afectata permanent daca mama este expusa la DEA.
Comisia Europeana interzice DEA in cosmetice datorita riscului de formare a nitrozaminelor carcinogene.
Cum sa le evitam?
Cititi etichetele si evitati ingredientele care contin cuvintele DEA, TEA si MEA.

METALE GRELE

Metale grele cum ar fi plumb, arsenic, mercur, aluminiu, zinc, crom si fier se gasesc intr-o gama foarte variata de produse, inclusiv in ruj, creioane de ochi, tus, fard de pleoape, fond de ten, anticearcan, creme hidratante, picaturi de ochi, pasta de dinti cu efect de albire si oja. Unele metale sunt adaugate ca ingrediente, iar altele ajung in produsele noastre ca si contaminanti. Le depistam pe lista de ingrediente sub urmatoarele denumiri: lead acetate (acetat de plumb), chromium (crom), thimerosal, ulei din seminte de bumbac hidrogenat, sodium hexametaphosphate. Produsele care contin contaminanti nu le vor avea listate pe eticheta. Unele metale au un rol important in corpul nostru. De exemplu fierul este necesar pentru oxigenarea sangelui. Dar atunci cand ele se acumuleaza in exces, pot avea efecte negative asupra organismului. Alte metale precum plumb si mercur nu au o functie fizica normala in corp. Plumbul de exemplu folosit in rujuri este o neurotoxina si este asociat cu probleme de comportament, probleme de invatare si limbaj. Femeile insarcinate in special sunt vulnerabile pentru ca poate penetra placenta si intra in creierul fatului. Mercurul este si el corelat cu toxicitatea la nivelul sistemului nervos. Studiile ne arata ca aceste metale chiar si in doze mici pot afecta sanatatea si forma tumori.
Unele metale sau compusi cum ar fi dioxidul de titan si oxidul de zinc nu s-au dovedit a fi toxice in forma lor naturala. Cu toate acestea, daca aceste ingrediente sunt transformate in nanoparticule, pot fi toxice cand sunt inhalate sau absorbite prin piele. Nu s-au facut studii suficiente pe aceste particule care, atunci cand devin atat de mici, isi schimba proprietatile fizice.
Metalele grele in cosmetice sunt interzise in Canada, Japonia, Uniunea Europeana si restrictionate in Statele Unite.
Cum sa le evitam?
In ciuda atentiei deosebite pe care a avut-o problema metalelor grele in cosmetice, ele continua sa fie detectate in produse din cauza contaminarilor. Cea mai buna strategie este purtarea culorilor cosmetice pentru ocazii speciale si incurajarea fetelor tinere sa amane purtarea rujului pana la varste mai inaintate. Dioxidul de titan si oxidul de fier sunt alternative excelente, dar asigurati-va ca aceste metale sunt non-nano.

OCTINOXATE

Octinoxate este un filtru UV care protejeaza produsele si le impiedica degradarea in prezenta razelor solare. Se regaseste pe etichete sub denumirile: octinoxate, o methoxycinnamate (OMC), parsol, parsol MCX, parsol MOX, escalol, 2-ethylhexyl p-methoxycinnamate. Protejeaza impotriva razelor UVB, dar nu si UVA. Poate provoca tulburari endocrine si toxicitate in sistemul de reproducere. Numeroase studii au aratat efectele neplacute ale octinoxate, dar acesta este aprobat pentru folosire la nivel mondial, iar concentratiile maxime admise difera in functie de legislatia statelor.
Cum sa il evitam?
Cititi ingredientele si evitati produsele care contin octinoxate sau octyl methoxycinnamate (OMC).

POLYTETRAFLUOROETHYLENE (TEFLON)

Teflon in produsele de machiaj? Da! Se regaseste in fond de ten, pudra compacta sau pulbere, bronzer, blush, fard de pleoape, mascara, crema de ras, balsam de buze, si produse anti-imbatranire. Il gasim sub denumirile: polytetrafluoroethylene (PTFE), polyperfluoromethylisopropyl ether, DEA-C8-18 perfluoroalkylethyl phosphate, teflon. Este cel mai comun ingredient fluorurat folosit in cosmetice datorita proprietatii sale care ofera un finisaj neted si lucios. Poate fi contaminat cu acid perfuorooctonic (PFOA) care este asociat cu cancerul mamar, toxicitate la nivelului sisteului de reproducere, tulburari endocrine, tulburari in dezvolarea fatului, cresterea tensiunii arteriale, menstruatie intarziata la fetele adolescente, cat si dezvoltarea intarziata a sanilor. Studiile arata ca expunerea la PFOA poate duce la probleme mai grave odata cu inaintarea in varsta si duce la raspuns intarziat al sistemului imunitar, inclusiv inflamare.
Cum sa il evitam?
Evitati orice produs care contine pe eticheta polytetrafluoroethylene (PTFE), polyperfluoromethylisopropyl ether, DEA-C8-18 perfluoroalkylethyl phosphate, teflon.

Acestea sunt doar cateva din ingredientele produselor cosmetice de care trebuie sa ne ferim. Desi corpul nostru are o inteligenta extraordinara in a se reface si a scoate din organism substantele toxice, bombardandul zilnic din toate partile ii poate face munca mai grea si timpul de eliminare poate fi mai mare decat cel de ingerare astfel incat aceste substante sa se acumuleze si sa provoace sau sa inrautateasca boli sau disfunctii. Cea mai inteligenta miscare este sa limitam pe cat putem expunerea la toxine si sa folosim ingrediente cat mai calitative. Cu ajutorul nostru, corpul poate lupta mai usor toxinele si se poate mentine tanar mai mult timp.

www.safecosmetics.org

www.ewg.org

www.davidsuzuki.org/issues/health/science/toxics/dirty-dozen-cosmetic-chemicals/

Leave a Reply

10% Reducere

Fii la curent cu cele mai noi produse cosmetice organice si primesti 10% discount la prima ta comanda !
Email address
Secure and Spam free...

Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare, acceptati faptul ca utilizam cookie-uri. Mai multe detalii

Un cookie HTTP sau un modul cookie este un text special, deseori codificat, trimis de un server unui navigator web și apoi trimis înapoi (nemodificat) de către navigator, de fiecare dată când accesează acel server. Afla mai multe pe https://ro.wikipedia.org/wiki/Cookie

Close